Vine o perioadă în viața unui om în care se oprește un pic, se întoarce și scobind prin ceața vieții sale de până atunci încearcă să-și dea seama dacă a realizat ceva interesant, dacă și-a lăsat cumva amprenta asupra unor persoane, lucruri sau situații, dacă a fost remarcabil într-un oarecare sens.
Mulți ignoră această perioadă (sau după caz, perioade) și merg mai departe în viață, mulțumiți de ceea ce văd dimineața în oglindă. Alții, printre care cred (încă nu mi-am demonstrat suficient) că mă aflu și eu, se opresc un pic, gândesc pasul înainte și îl fac.
Și am facut primul pas împreuna cu Sigina, întrând (deși nu mi-aș fi imaginat) în industria cosmetică. Astfel s-a născut brand-ul Sigina, marcă inregistrată și primul produs din prima gama Sigina Cosmetics, conceput după nevoile personale ale Siginei extrapolate la o mare parte a populației feminine, Eyelash Enhancer, un gel pentru prelungirea genelor care, pentru scurt timp, beneficiază de o promoție de lansare, un produs revoluționar care sperăm noi, va deveni indispensabil tuturor doamnelor și domnișoarelor în foarte scurt timp.
Am început deja procesul de research pentru următorul produs care va fi lansat în prima jumătate a anului viitor și care va fi o premieră absolută în domeniul cosmeceuticelor. Concurența este acerbă și cursa inovației este una grea pe această nișă, însă suntem încrezători că vom lansa acest următor produs înaintea altor nume mari din domeniu
Chiar dacă am lansat Eyelash Enhancer de mai puțin de două săptămâni (mulțumim tuturor celor care au acceptat invitația la eveniment și celor care au dat mai departe vestea), avem feedback 100% pozitiv și review-uri foarte bune, am livrat primele comenzi (chiar dacă au fost Sărbatorile) și ne pregătim de un 2012 plin de inovație, parteneriate și multe lucruri frumoase atât pentru (deja) fanii brand-ului Sigina cât și pentru cei care vor sa facă cunoștiință cu un brand cosmetic nișat 100% românesc, de calitate superioară. Și spun nișat deoarece nu vom intra pe piețele deja acoperite de produsele de larg consum fabricate de exemplu de Farmec sau Cosmetic Plant.
Le mulțumesc astfel pe această cale lui Horia Vasiliu pentru insight-uri și mentorship (pe mulți vă va mira, dar Horia are o vastă experiență in domeniul cosmetic) și lui Liviu Alexa pentru încrederea acordată Siginei timp de 2 ani, perioadă în care a transformat o bloggeriță de beauty & lifestyle în Shopping Pisi @ Citynews. Fără ajutorul celor doi am fi rămas probabil la stadiul celor care se trezesc dimineața, se uită în oglindă, zâmbesc și iși continuă existența.
Dar nu ne vom opri aici. Sigina Cosmetics abia a răsărit dar deja se descurcă bine, Webfactor merge foarte puternic înainte pe partea de hosting, chiar mai bine decât înainte de începerea crizei, (INC)3 s-a dezvoltat enorm în ultimele 6 luni, chiar pe fondul unei industrii de advertising și publishing șchiopătânde, reușind să regularizeze (sau mai corect, normalizeze) relațiile între agenții, advertiseri și publisheri iar noi, ca oameni implicați în aceste brand-uri și companii, avem planuri serioase pentru 2012 în toate aceste domenii.
Și dacă stau să ma gândesc dintotdeauna mi-am dorit o mașină de dimensiuni medii, high-tech, care să arate extraordinar, să fie rapidă pe șosea și să aiba capabilități adevărate de off-road. Și nu am găsit până acum ceva de genul acesta care să ma determine să zic wow, this is it!, așa că…
bmw x3
Să zicem că X3 nu arată chiar extraordinar iar la capitolul high-tech, cel puțin din punctul meu de vedere, nu stă tocmai grozav. Mai degrabă un Evoque, dar ăla are probleme de pedigree.