Liaisoning Strategist, Trend Spotter & Internet Enthusiast

De la Epoca de Piatra la Idiocracy

Fara alta introducere, De la epoca de piatra la Idiocracy

Am avut norocul sa am materii foarte interesante la liceu, eu terminand latina/greaca veche, sectie care nu mai exista in zilele noastre. Pacat, multi care fac parte din generatia mea, dar mai ales cei de dupa ar fi putut sa invete unele lucruri cu adevarat interesante si importante. Astfel, am studit intensiv istorie, cultura, civilizatie, de la primul desen intr-o pestera si pana in zilele noastre.

Cel mai interesant aspect a fost insa studierea evolutie umane, atat ca si intelect, cat si moral, ca si individ dar si ca si grup. Si astfel am ajuns sa redescopar apa rece si mersul pe jos, aspecte pe cat de banale, pe atat de adevarate.

Eu vad evolutia umana mai degraba pe o scala a intelectului si inteligentei. Voi trece succint peste perioada mai indepartata de 1000 de ani, cand educatia era rara si cei care o primeau se puteau considera, pe buna dreptate, elita societatii.

Daca in urma cu 500 de ani puteai sa numeri pe degete geniile dintr-o generatie, in zilele noastre ai putea sa faci o lista destul de lunga. Unii ar putea insa sa combata aceasta teorie, spunand ca acum 500 de ani informatia nu circula atat de repede si departe ca si in zilele noastre. Perfect de acord, dar sa luam in calcul si alt factor: accesul la educatie. Pana destul de recent (100 de ani) accesul la educatie era limitat. Si ocupatiile zilnice ale oamenilor nu prea lasau timp si pentru asa ceva, desi multi dintre acestia si-ar fi dorit o educatie mai buna decat isi permiteau.

Cu trecerea timpului cam toata lumea a primit acces la educatie. Spun “cam” pentru ca si in zilele noastre mai exista regiuni in care educatia este un lux (Africa, parti din Asia). Dar nu despre asta vreau sa povestesc, ci despre lumea civilizata, in care toata lumea are acces la educatie. Si asa ajungem la comunism care, pe langa partile lui nefaste, a avut un avantaj enorm: a dat acces tuturor la educatie. Mai mult de atat, a fortat oamenii sa aiba o educatie. Nu voi aborda calitatea educatie primite, ci voi scoate in evidenta fondul: toata lumea primea educatie! Dar eram si destepti cumva Lorand? – Un pic.

Dupa parerea mea, apogeul educatiei si a nivelului intelectual a fost atins intre anii 60′ si 90′. Dupa care curba oamenilor destepti si putini a luat-o usor in sus (si a devenit mai subtire) si curba oamenilor mult si prosti a luat-o mult in sus (si a devenit foarte groasa) – las la voia voastra interpretarea si vizualizarea acestui grafic.

Ceea ce ma ingrijoreaza cel mai mult insa la ora actuala este refuzul educatiei. Prostirea voita. Incepem sa gandim, ca rasa, din ce in ce mai putin. Si astfel gandesc altii pentru noi. Citeam la un moment dat ca marile corporatii ne vor grasi. Pentru ca grasii nu gandesc, ca sunt retrasi si ursuzi. O planeta de oameni grasi, care nu gandesc pentru ei. O planeta de prosti. Nu m-ar mira.

Mai mult, ne si exprimam prostia in cel mai public mod: online. Exemplu de adineaori este unul usor. Asta ca sa nu fac referiri clare la cei si cele care, spre mandria generatiei noastre – exemplu autohton – , poarta denumirea generica de cocalari si pitzipoance. Prostia este omniprezenta si ne mai si mandrim cu ea. Bravos!

Va amintiti de poza de pe hi5 (via), mesajul de pe forum sau de desteptul asta? Asta ma ingrijoreaza cel mai mult. Efectul Idiocracy. Care apare din ce in ce mai frecvent si mai puternic. Spre el tindem. Watch the movie. O sa intelegeti de ce.

***

Oare e cazul/putem sa luam masuri sau stam si radem de prostia altora? As supune la vot, dar mi-e teama de rezultate…

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>